Primarul Timișoarei, la o zi după audierea la DNA: „Este strigător la cer ce mi se întâmplă!”. Ce imagini a postat pe Facebook

Primarul Timișoarei, la o zi după audierea la DNA: „Este strigător la cer ce mi se întâmplă!. Ce imagini a postat pe Facebook
Publicat: 19/02/2017, 09:34

Fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost pus sub învinuire de DNA pentru abuz în serviciu în legătură cu vânzarea unor case naționalizate din Timișoara. În aceeași cauză este cercetat și viceprimarul Traian Stoia. La audieri a fost și primarul Nicolae Robu. În dosar este vorba de retrocedarea a aproape 1,000 de imobile din Timișoara, potrivit unor surse judiciare.

Actualul edil al Timișoarei a declarat, la ieșirea de la DNA, că nu are niciun motiv să demisioneze din funcția de primar și că legea privind abuzul în serviciu trebuie corectată pentru ca infractorii să fie condamnați, dar cei de bună-credință să nu fie expuși atunci când iau decizii.

În completarea declarațiilor făcute la ieșirea de la întâlnirea cu procurorii, Nicolae Robu a publicat pe pagina sa de Facebook o poză și o înregistrare video în care prezintă cele două apartamente care ar fi fost vândute fraudulos în timpul mandatului său. Robu a scris că dacă această informație se confirmă, vina nu este a sa, ci a „aparatului de specialitate al primăriei”.

„Este strigător la cer ce mi se întâmplă! Două apartamente s-au vândut cu mine ca primar cu suspiciune de nerespectare a cerinței Legii 112/1995 de deținere de către cumpărători a calității de chiriaș înaintea datei de 25.01.1996, nerespectare care, dacă se confirmă, nu îmi aparține, ci aparține aparatului de specialitate al primăriei”, a scris primarul.

De asemenea, Robu își susține afirmațiile publicând și o fotografie și un video în care prezintă cele două apartamente, întrebându-se retoric, dacă este corect ca el să fie pus „la grămadă” cu ceilalți acuzați de vânzarea frauduloasă a 1.000 de locuințe către persoane influente.

„Iată-le, sunt cel din dreapta, respectiv cel din stânga din clădirea din fundul curții! Nu este strigător la cer să se vorbească despre mine „la grămadă” pentru „vânzarea frauduloasă a 1.000 de locuințe către persoane influente, cu cauzarea unui prejudiciu de 40 milioane euro”?! Oameni buni, eu sunt corect și cinstit 100%, nu 99,99(9)%!”, a completat edilul Timișoarei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
Zodiile lovite de noroc. Scapă de un coșmar
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Cele mai frumoase mesaje și urări de La mulți ani de Constantin și Elena 2024
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Ce salariu a primit șeful Nvidia în 2023? Acțiunile companiei au explodat!
×